O boală grea l-a făcut pe Radu Pietreanu să vadă moartea cu ochii: ”Eram un cadavru întins pe canapea”
După succesul răsunător pe care l-a avut cu ”Vacanța Mare”, Radu Pietreanu a dat piept cu o boală care l-a făcut să-și numere zilele și care, pentru un minut, chiar l-a trimis în lumea celor drepți, spune el.
Artistul care mereu și-a dorit să-și bucure publicul, nu să fie compătimit, a trăit discret o perioadă, fără ca multă lume să știe prin ce încercare grea a fost nevoit să treacă. S-a tratat în străinătate de o boală cruntă. Iar pentru asta a făcut un sacrificiu imens. A luat decizia să-și vândă casa ca să poată susține cheltuielile.
Radu Pietreanu a fost diagnosticat cu cancer la plămâni și poate spune că a văzut moartea cu ochii.
„Sufletul meu m-a lăsat și pe mine. Am plecat pe lumea cealaltă un minut… M-am întors, trecuseră trei săptămâni. Eram un cadavru întins pe canapea și am zis: „Vreau scandal! Nu vreau liniștea aia de sus și pacea aia”. Am luat cadavrul ăla de 60 de kilograme cât am mai rămăsese și am luat-o așa câte un pas, câte doi, tratament, nu știu ce. Nimeni nu se aștepta să îmi revin.
Radu Pietreanu și-a schimbat stilul de viață
Am primit verdict: „Doamnă, pregătiți-vă!’. Rochia asta neagră de atunci o are. (râde) Cred că e singurul care putea să fie lângă mine și m-a ajutat să revin. Refuzam orice colaborare. (…) Am trecut prin momentul în care te desparți, pur și simplu, de viață. Prin glumele mele strecor niște sfaturi„, a declarat actorul, în emisiunea Teo Show.
Radu Pietreanu, care a trăit până acum în stil ”rock and roll”, cu nopți pierdute, călare pe motocicletă și cu chitara în brațe, are acum un cu totul alt stil de viață. Este conștient că sănătatea lui depinde enorm de alegerile zilnice.
În micul orășel montan unde a ales să se mute este mai aproape de mulți producători locali de alimente bio, dar și de fermieri, de unde își procură hrana zilnică.